Toata lumea a auzit expresia „lumina de la capatul tunelului“. Ea îsi are originea în experientele unor oameni care declara ca au murit, dar au revenit în lumea celor vii. Descrierile lumii „de dincolo“, facute de cei care s-au aflat în moarte clinica uimesc, sperie sau dau nastere unor critici vehemente. Moartea clinica survine în momentul în care bataile inimii si respiratia se opresc. Persoana poate fi resuscitata timp de maxim 45 de minute, dupa aceasta perioada de timp fiind constatat decesul. Dupa aproximativ 10 minute creierul începe sa se deterioreze din cauza lipsei de oxigen. Foarte multe persoane care s-au aflat în moarte clinica povestesc experientele prin care au trecut cât timp inima lor a încetat sa mai bata. Aceste descrieri au primit numele de „near death experience“ (experiente aproape de moarte sau NDE) si au aparut într-un numar foarte mare de la inventia tehnicilor de resuscitare.

Se aproximeaza ca opt milioane de americani au avut astfel de experiente, cât timp se aflau în moarte clinica. Descrierile au, în majoritatea cazurilor, un numitor comun: trecerea printr-un tunel la capatul caruia se afla o lumina. Alte persoane povestesc felul în care si-au vazut propriul corp, de la înaltime, ca si cum ar fi stat deasupra lui, si au dat descrieri detaliate ale felului în care medicii au efectuat resuscitarea. Multe persoane vad în povestirile celor care s-au aflat în moarte clinica drept o dovada incontestabila a existentei spiritului uman si ale vietii de dupa moarte. Faptul ca unii povestesc întâlniri cu fiinte luminoase care li s-au adresat si le-au ordonat sa se întoarca, ofera argumente în favoarea existentei lui Dumnezeu, pentru credinciosi. Scepticii considera ca declaratiile celor aflati la un pas de moarte sunt doar halucinatii cauzate de distrugerea treptata a celulelor creierului. Altii sustin ca cei care povestesc despre tunel sau lumini sunt pur si simplu influentati de faptul ca exista milioane de astfel de descrieri si doresc sa obtina atentie si compasiune. S-a stabilit ca persoanele care au trecut prin moartea clinica sunt profund afectate si vorbesc despre felul în care doresc sa-si traiasca viata mai bine, sa se bucure de fiecare moment sau sa faca toate lucrurile pe care nu le-au putut face pâna în acel moment. Multi atribuie schimbarile la nivelul perceptiei asupra vietii faptului ca oamenii devin mai constienti ca vor muri la un moment dat, iar acest lucru îi sperie. Caracteristicile NDE sunt de domeniul psihologiei, fiziologiei si transcedentalului. Aceste trasaturi se succed într-o ordine precisa, dupa cum declara cei care s-au aflat în moarte clinica. Persoana realizeaza ca a murit, simte ca pluteste, vede clar spatiul în care se afla, apoi se simte calma si relaxata. Apoi, ceea ce multi numesc „spirit“ este cuprins de o stare de iubire si pace, iar persoana simte ca se misca în sus, printr-un tunel strâmt. Unii povestesc ca la capatul tunelului si-au întâlnit rudele moarte sau ca acestea au venit sa le ghideze pe parcursul calatoriei. Altii spun ca s-au întâlnit cu o fiinta „din lumina“, posibil o zeitate sau o entitate spirituala superioara. Unii povestesc ca au ajuns la un hotar de unde au simtit ca se întorc în propriul corp sau chiar li s-a ordonat sa faca acest lucru. Multi cercetatori si-au dedicat cariera stabilirii unei scale pentru masurarea intensitat ii experientelor sau pentru a decide citerii luate în considerare pentru a diferentia descrierile adevarate de cele inventate. Printre acestia se numara Michael Sabom, Melvin Morse, Peter Fenwick si Yvonne Kason. Doctorul Rick Strassman a studiat fenomenele legate de moartea clinica si a stabilit ca descrierile sunt cauzate de eliberarea în corp a unor substante chimice imediat dupa oprirea batailor inimii. Acestei teorii i se opun mii de oameni care se declara convinsi ca au vazut „viata de dupa moarte“. Un oarecare domn Harry B. povesteste o astfel de experienta pe unul dintre multele site-uri unde oamenii aflati în moarte clinica discuta: „Cât timp nu am fost constient, m-am trezit, departe de corpul meu într-un întuneric deplin. Acel întuneric era infinit, dar avea o culoare pe care nu o pot descrie, avea densitate, dar era foarte clar. Puteam sa vad în toate directiile si sa ma misc unde doream la orice viteza vroiam. Desi nu aveam corp, puteam vedea ca si cum as fi avut ochi, dar nu trebuia sa respir. Am simtit o pace deplina, dragoste si fericire. În departare am vazut o lumina, ca o usa. Nu m-am dus catre lumina, caci nu am simtit nevoia“. Domnul Benny M., un alt barbat care a fost în moarte clinica povesteste în detaliu cum arata tunelul. „Nu o sa încerc sa descriu culorile superbe si vii, sentimentul de pace, de împacare, de comfort. Tunelul era larg, rotund si moale. Avea o culoare albastra, era cald, linistitor. Am început sa ma misc înainte si am început sa vad întâmplari proiectate pe laturi, care ma învaluiau. Am început sa simt o legatura cu aceste întâmplari si mi-am dat seama ca erau din viata mea, amintirile mele si evenimente pe care aveam sa le înteleg si sa le traiesc pe viitor“. Unii dintre sinucigaşii reîntorşi la viaţă din moarte clinica descriau că după moarte ei nimereau într-un fel de temniţă şi simţeau că vor rămîne acolo pe un timp foarte lung. Ei conştientizau că aceasta le este pedeapsă lor pentru încălcarea legii stabilite, potrivit căreia fiecare om trebuie să îndure anumite suferinţe. Aruncînd samovolnic povara prevăzută pentru ei, în cealaltă lume ei trebuie să ducă şi mai mult. Un bărbat ce a supravieţuit morţii clinice povestea: “Atunci cînd am nimerit acolo eu am înţeles că două lucruri sînt absolut interzise: să te ucizi pe tine şi să ucizi pe alt om. Primul lucru care i se întâmplă unei persoane care a murit, potrivit acestor istorisiri, este acela că omul părăseste trupul si se află cu totul despărţit de el, fără a-si pierde cunostinţa. Adesea poate vedea totul în jurul lui, chiar si propriul său trup mort, si încercările care se fac pentru a-l readuce la viaţă. Cel care se simte într-o stare de căldură si usurare, lipsită de durere, ca si cum ar „pluti”; aceluia nu-i stă de loc în putinţă să schimbe ceea ce se află în jurul lui, prin vorbe sau atingere, si astfel, simte adesea o mare „singurătate”. Procesele de gândire ajung să fie de obicei cu mult mai rapide decât fuseseră în lăuntrul trupului.

Iată câteva extrase din aceste experienţe: „Ziua era foarte rece, totusi, pe când eram în acea întunecime, tot ceea ce simţeam era căldură si o stare de bine de nepovestit, pe care nu o mai trăisem până atunci … îmi aduc aminte că mă gândeam că trebuie să fiu mort”. „Am început să am simţămintele cele mai minunate. Nu eram în stare să simt nimic altceva decât pace, stare de bine, usurare – doar liniste”. „I-am văzut pe medici aducându-mă din nou la viaţă. Era cu adevărat uimitor. Nu eram foarte sus; era ca si cum as fi fost pe un suport, dar nu eram deasupra lor, ci doar peste ei. Am încercat să le vorbesc, dar nimeni nu mă putea auzi, nimeni nu mă asculta”. „Oamenii mergeau în toate părţile pentru a ajunge la trupul meu. Când ajungeau foarte aproape, încercam să mă dau la o parte, să mă feresc din calea lor, dar ei treceau prin mine”. „Nu eram în stare să ating nimic, nici să mă înţeleg cu vreuna dintre persoanele din jur. Este un simţământ îngrozitor, de singurătate, un simţământ de însingurare desăvârsită. Ştiam că sunt cu totul singur, cu mine însumi”. „Doctorul m-a părăsit si a spus rudelor mele că eram pe moarte … Mi-am dat seama că toţi acesti oameni se aflau acolo, mi se părea că erau mulţi, plutind în jurul plafonului camerei. Toţi acestia erau oameni pe care îi cunoscusem în decursul vieţii, dar care trecuseră în viaţa de dincolo înaintea mea”. Relatarea unei experienţe de după moarte, intitulată „De necrezut pentru mulţi dar de fapt o întâmplare adevărată”, a fost scrisă chiar de o astfel de persoană care, în spiritul sfârsitului de veac al XIX-lea, a rămas indiferent faţă de adevărurile propriei sale credinţe si nici măcar nu a crezut în viaţa de după moarte. După chinuirea cea din urmă a morţii sale trupesti, autorul acestei povestiri spune că: „Deodată am simţit o stare de liniste în lăuntrul meu. Am deschis ochii, si tot ceea ce am văzut în decursul acelui minut, până la cele mai mici amănunte, s-au întipărit în memoria mea cu limpezime deplină. Am văzut că eram singur într-o cameră; în dreapta mea, se afla întreg corpul medical laolaltă, stând în formă de semicerc … Acest grup m-a surprins în chip izbitor: în locul unde stăteau ei se afla un pat. Ce le atrăgea atenţia acelor oameni, la ce se uitau ei, când eu deja nu mai eram acolo, când eu stăteam în mijlocul camerei? M-am miscat înainte si m-am uitat unde priveau ei: acolo pe pat stăteam eu întins. Nu-mi amintesc să fi încercat vreun simţământ care să semene cu frica, atunci când am văzut dublura mea; am rămas doar uimit: cum poate fi adevarat? Eu mă simt aici si în acelasi timp sunt si acolo … Am vrut să mă ating pe mine însumi, să apuc mâna stângă cu mâna dreaptă: mâna mi-a trecut prin trup ca printr-un loc gol … Am chemat doctorul, dar starea în care mă găseam, a început să fie foarte neplăcută pentru mine; sunetele glasului meu nu se transmiteau si nici nu se auzeau, si mi-am dat seama că nu puteam comunica cu nimeni din jurul meu. Am priceput starea mea ciudată de singurătate, si am avut un simţământ de înfricosare. Această însingurare prea mare era cu adevărat foarte greu de exprimat în cuvinte. M-am uitat, si pentru prima dată m-am gândit că ceea ce mi s-a întâmplat mie, în limbajul nostru, al oamenilor vii, se poate numi ’moarte’. Mi s-a întâmplat aceasta fiindcă trupul meu, care zăcea întins pe pat, avea înfăţisarea unui cadavru …

Cu înţelegerea pe care o avem noi asupra cuvântului moarte este greu de explicat ideea vreunui fel de pieire sau încetare a vieţii. Cum mă puteam gândi că am murit, când eu nu-mi pierdusem cunostinţa nici o clipă, când mă miscam la fel de viu, văzând totul, auzind totul, fiind constient de toate, fiind în stare să mă misc, să gândesc, să vorbesc? Despărţirea de toate cele ce se aflau în jurul meu, stricăciunea firii mele, m-ar fi făcut să înţeleg mai mult ca orice ceea ce se întâmplase, dacă as fi crezut în existenţa vreunui suflet, dacă as fi religios, dar nu aceasta era situaţia si am fost călăuzit numai de ceea ce am simţit. Senzaţia de viaţă era atât de limpede, că eram uimit în faţa acestui fenomen necunoscut, nefiind de loc în stare să alătur simţămintelor mele, concepţia tradiţională de moarte, altfel spus, în vreme ce simţeam si eram constient de mine însumi, să cred că nu exist. După aceea, când îmi aminteam si mă gândeam la starea mea de a fi de atunci, am văzut numai că priceperile minţii mele lucrau cu o putere si o repeziciune mare” . Doctorul american Raymond Moody a cercetat multe cazuri de moarte clinica. El a cuprins marturiile si concluziile sale in faimoasa sa lucrare “Viata de dupa viata”. El descrie cele 10 faze ale mortii clinice, asa cum le-a intalnit el la persoanele ce au avut aceasta extraordinara experienta si iata cum arata ele pe scurt: 1. Greutatea de exprimare – Experientele sunt atat de complexe incat persoanelor le este foarte greu sa redea exact ceea ce tocmai au simtit. Dr. Ray Moody considera ca moartea face trecerea de la constiinta obisnuita la o constiinta superioara care are proprietati spatio-temporale uimitoare, ceea ce il impiedica pe acesta sa poata analiza senzatiile cu logica tridimensionala obisnuita. 2. Audierea verdictului propriei morti – Pacientul in aceasta stare intelege si vede perfect medicii, anuntand propriul verdict de moarte, aflandu-se totusi in imposibilitatea de a resimti exact ceea ce se petrece. Au existat cazuri in care pacientul a putut repeta medicilor cuvant cu cuvant conversatia lor si le-a descris diferite faze ale operatiei.  3. Starea de pace – Marturiile celor ce au experimentat moartea clinica contin cuvinte precum: calm, pace, bunastare, disparitia emotiilor si a fricii, senzatie de frumusete, perfectiune. 4. Fenomenul sonor – Inaintea intrarii in zona intunecata apare un fenomen sonor asemanator cu timbrul unei sonerii, unui vuiet, unei muzici armonioase sau chiar clopot, iar alteori “era foarte liniste”. Descrierile difera, dar aceasta nu reflecta aspectul imaginar, ci diversitatea unei lumi care nu ne este accesibila in mod direct, in cadrul corpului fizic. 5. Zona obscura (tunelul)6. Decorporalizarea Reprezinta parasirea corpului care este insotita de o modificare a sensului perceptiei de catre simturi, a intelegerii timpului si a spatiului. 7. Intalnirea cu alte fiinte Se realizeaza cu persoane care au parasit planul fizic inainte. Aceste persoane pot fi cunoscute sau necunoscute.  8. Intrarea in lumina – Lumina este intensa si se manifesta ca o prezenta calduroasa si tonica. Aici persoana care are o astfel de experienta poate sa intalneasca fiintele de lumina, ingerii, despre care am prezentat in articolele anterioare. 9. Viziunea asupra vietii
Nu sunt atat imagini cat mai ales forme ale gandirii. Deseori persoanele respective au relatat ca si-au perceput intreaga viata derulandu-se precum un film. 10. Limita de netrecut si reintoarcerea in corpul fizic – Exista o limita pe care subiectii nu o pot depasi astfel incat, se reintorc la viata si se reintegreaza in propriul corp. Reintoarcerea este deseori instantanee si violenta. Cel mai adesea reintoarcerea in corpul fizic se produce fara aparitia acestei limite de netrecut. Toate marturiile resping in mod clar ideea ca ar putea fi o stare de vis sau ca subiectii sunt victime ale halucinatiilor. Aceste experiente aduc uluitoare transformari asupra conceptiei despre viata si moarte, asupra comportamentului ulterior al fiintelor umane ce le-au trait: acestea nu se mai sperie de moarte, se simt mult mai puternice, mai optimiste si pline de calm. Argumentele legate de aceste experiente sunt numeroase din ambele parti. Scepticii pot aduce explicatii medicale, dar nu pot argumenta motivul pentru care unii au descris tot ce li s-a întâmplat în spital din clipa în care inima li s-a oprit. Pe de alta parte, cei care au „trecut pe partea cealalta“ nu pot demonstra veridicitatea afirmat iilor lor, dar au ca dovada numarul mare de astfel de descrieri. Fenomenul ramâne înca un mister, dar cel mai important aspect este faptul ca oamenii care au trecut prin moarte clinica o înteleg altfel si se bucura de ea mai mult decât ceilalti. – Pacientul realizeaza intrarea intr-o zona intunecata insotita de o stare de pace profunda. Pentru a trece de la un nivel la celalalt este nevoie sa depaseasca o frontiera denumita bariera de lumina. Aceasta este frontiera universului cunoscut.

PLAYLIST:
NADIR – Wrong
SHROUD OF TEARS – When Brumbels Remind
RAPTURE – Intro/ To Forget
MORATORIUM – The End
HEAVY LORD – While Empires Burn
INTERNAL VOID – What The King Bought
WHISPERING GALLERY – Beyond The Light
FORSAKEN – The Abscondant God (intro)/ Resurgam
MY DYING BRIDE – I Cannot Be Loved
DAYLIGHT DIES – A Dream Resigned
MIDDIAN – Age Eternal
SWALLOW THE SUN – The Justice Of Suffering
PANTHEIST – O Solitude
FALLEN – Weary And Wretched
LONGING FOR DAWN – The End Of Laughter